Doi deputați naționaliști au aruncat steagurile UE pe fereastra Parlamentului ungar

Doi deputați naționaliști au aruncat steagurile UE pe fereastra Parlamentului ungar
Publicat: 13/02/2014, 16:00
Actualizat: 28/09/2018, 06:53

Înaintea acestui incident, parlamentarul Tamas Gaudi-Nagy din cadrul partidului Jobbik a criticat Guvernul pentru că le permite cetățenilor străini să cumpere terenuri agricole în Ungaria, numind legea respectivă o „trădare capitală”.

Gaudi-Nagy a fost susținut de independentul Balazs Lenhardt, fost membru al Jobbik.

Parlamentarii partidului Jobbik au protestat și anterior față de noua lege privind terenurile din Ungaria ocupând pupitrul președintelui Parlamentului.

Gaudi-Nagy a declarat pentru MTI că terenurile Ungariei vor fi „predate străinilor” de la 1 mai. El a acuzat Uniunea Europeană și a făcut apel la rezistență. El a declarat, de asemenea, că este inacceptabil ca steagul UE, un „simbol al colonizării”, să fie amplasat în sala de ședințe a Parlamentului, deși nu există o prevedere legală în acest sens.

Vicepreședintele Parlamentului, Istvan Jakab, a anunțat la scurt timp după acest incident că steagurile au fost puse la loc, adăugând că Parlamentul va lansa o procedură.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Concluzii după dezastrul Satan II: Putin nu controlează situația arsenalului nuclear. „Nicio rachetă grea nu...
Traseul mega furtunii prin România! La ce oră va fi atins VÂRFUL ciclonului
FOTO. Actriță de filme interzise a spus dacă ar petrece o noapte cu Gigi Becali!...
Pățania unor români care au dat mii de euro pentru o vacanță de lux. „Toți...
Gabriela a murit într-un accident, iar soțul ei, pompier chemat la intervenție, a leșinat când...
Un bărbat a găsit un schelet în timp ce se pregătea să-și renoveze pivnița. Ce...
Când se trece la ora de iarnă 2024 în România: Ceasurile se dau înapoi, iar...
Maria Campai (42 de ani) a dispărut fără urmă, după ce a plecat la o...
Oana Roman a slăbit fără să facă sport. Ce regim alimentar are acum: „Sunt în...
România, sub Cod portocaliu de ploi. Alerte de viituri pentru 20 de bazine hidrografice
O româncă de 42 de ani a fost ucisă "din curiozitate" de un tânăr de...
Un TIR a intrat într-o casă, iar șoferul a rămas încarcerat! Ce a încercat șoferul...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Ce se întâmplă dacă speli motorul mașinii? Cum se curăță corect compartimentul motor
Turbulenţele continuă la Boeing: angajaţii rămân în grevă
Fenomen EXTREM de rar observat la acceleratorul de la CERN
Ora de iarnă 2024. Când se schimbă ora în România în această toamnă. Cum dăm...
Vești bune pentru cei care ies la pensie anticipat. Legea îi protejează
Dansuri lascive într-un jacuzzi plin de spumă! Video-ul cu ispitele de la Insula Iubirii care...
O româncă de 42 de ani a fost ucisă "din curiozitate" de un tânăr de...
Raluca Podea, mărturisiri șocante despre tatăl ei, la mai bine de un an de la...
Suferința ascunsă de Anca Țurcașiu: "A fost un chin pentru mine"
BANCUL ZILEI. Bulă, în pat cu fata unui fermier din Vaslui: - Bulă, încetează sau...
Astronomii au găsit o planetă care arată ca Pământul peste 8 miliarde de ani